O româncă susține că bunica ei moartă i-a trimis un selfie de pe lumea cealaltă

O româncă susține că bunica ei moartă i-a trimis un selfie de pe lumea cealaltă
Publicat: 05/07/2014, 17:00
Actualizat: 29/07/2014, 17:00

„Când am pornit telefonul, am rămas îngrozită văzând fața bunicii mele. Părea să aibă un șarpe în jurul gâtului și fotografia părea să fi fost făcută printr-o gaură, de parcă ar fi fost realizată printr-o bucată de material ruptă, care separă viii de morți. Am fost cu fotografia la prezicătoare, care mi-a spus că bunica mi-a trimis un mesaj de pe lumea cealaltă, iar șarpele din jurul gâtului era un simbol al faptului că era pedepsită pentru păcatele ei. A luat legătura cu noi ca să ne spună că, dacă ne vom ruga pentru ea, vom putea să îi salvăm sufletul”, a spus femeia, citată de tabloidul britanic Daily Mail.

După acest incident, Gina Mihai și familia sa au petrecut mult timp la biserică, rugându-se.

„Bunica mea a murit în urmă cu trei ani și nu i-am făcut parastas. Făceam gogoși și nu am vrut să murdăresc telefonul, așa că l-am pus în buzunar, iar când l-am scos, am văzut această imagine pe telefon. Prezicătoarea mi-a spus că am greșit că nu am dat de pomană pentru ea și nu a fost întâmplător că m-a contactat în timp ce găteam. De atunci, merg în fiecare zi cu gogoși la cimitir”, a spus Gina Mihai.

„Preotul din sat mi-a spus că este nevoie să dăm 40 de zile de pomană (…). Vrem ca sufletul ei să se mântuie”, a adăugat Florica Mihai, o rudă a femeii.

„Selfie” este un autoportret fotografic realizat cu un telefon mobil, care în general este publicat online pe rețelele de socializare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000...
Anunț viral în piață. Cu câți lei se vinde 1 kilogram de 'roșii Spania culese...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Anca Molnar, condusă pe ultimul drum! Scene sfâșietoare au avut loc la căpătâiul make-up artistei....
„M-am simțit urmărită”: China a montat cronometre în toaletele publice pentru femei dintr-o destinație turistică...
VIDEO! Imagini șocante cu Anamaria Prodan și Reghecampf. Scandal monstru în plină stradă: ”Uite ce...
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl...
SURSE: Artiştii Coldplay, supăraţi şi dezamăgiţi după ce o parte a publicului l-a huiduit pe...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Salata care a înnebunit internetul! E gata în 5 minute și necesită doar 3 ingrediente
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Dacia lui CEAUȘESCU a fost la RAR. Cât de bine arată mașina interzisă poporului român!
Diana Şoşoacă a mers după "victoria" de la Europarlamentare la ambasada Rusiei. La eveniment a...
Panică în Centrul de Control! Situație de URGENȚĂ pe Stația Spațială...
10.000 DE LEI amendă pentru posesorii auto. S-A STABILIT deja prin lege că este INTERZIS
Ilinca Vandici, la psiholog după divorț. Cum gestionează acum relația cu fiul său
Clădirea ai cărei 20.000 locuitori nu trebuie să iasă niciodată din casă. Cum e posibil....
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele...
Oana Roman și-a exprimat părerea despre huiduielile aduse lui Babasha la concertul Coldplay: „Suntem un...
Chris Martin, dezamăgit de reacția românilor: "Poate nu înțelegeți ce fel de oameni aveți în...
BANCUL ZILEI. Diriginta: - Alo, domnul Bulă? Să ştiţi că băiatul dumneavoastră a fugit de...
Panică pe Pământ după o înregistrare audio misterioasă cu Stația Spațială Internațională
×